Actualitate

Parteneriat public –privat, lăudat de preşedintele CJ, la Tazlău

Comuna Tazlău are, de azi, un centru medical dedicat recuperării prin fizioterapie, de care se vor putea folosi nu doar cetăţenii comunei, ci şi oamenii din zonele învecinate. Deschiderea Centrului Aeris Medical Center a avut loc la amiază, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, a autorităţilor locale şi conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ. Centrul s-a deschis datorită unui parteneriat public – privat, model de lucru despre care autorităţile au precizat că este de preferat să se întâlnească în cât mai multe locuri. „Am venit cu bucurie la această inaugurare, având în vedere că se deschide un loc în care se vor rezolva probleme sociale. Dar găsirea de soluţii la problemele oamenilor este o sarcină pentru noi şi iată, am trecut un pr

Read More