Actualitate

De Dragobete, ALDE își lansează candidatul la Primăria Târgu Neamț

Lansat într-o zi a tradițiilor românești- Dragobetele, 24 februarie- candidatul la Primăria Târgu Neamț din partea ALDE, Viorel Bălțătescu aduce cu sine experința căpătată  în cei 20 de ani de activitate pe tărâm administrativ, în care a îmbinat activitatea managerială cu cea politică, fapt evidențiat de cele 5 mandate de consilier local. „Este o onoare pentru mine să fiu propulsat de colegii mei din ALDE și le mulțumesc pe încrederea pe care o au în mine. Sunt economist de profesie. Până în 1992 am lucrat la cooperația Târgu Neamț. De la 27 de ani am condus formațiuni de oameni. După 1992, mi-am deschis propria firmă, de comerț și producție. Muncesc și activez și la ora actuală. Sunt în politică din 1992. M-am înscris la PNL, iar în 1994 am candidat la Consiliul Local Târgu Neamț. Așa am

Read More
Actualitate

Ion ASAFTEI, co-președinte ALDE NEAMȚ: Protocolul e de colaborare și nu e o alianță în sensul unor liste comune!

Conferința de presă organizată vineri 12 februarie de ALDE Neamț la noul sediu al partidului (  Piatra Neamț, Piața Mihail Kogălniceanu nr. 3 ) a ținut să aducă clarificări, atât în privința interpretării Protocolulului de colaborare politică și electorală, încheiat  între Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), cât și asupra poziției partidului referitoare la unele aspecte de interes național și local.  Jos mîinile de pe Spitalul Județean Neamț! În deschiderea conferinței, co-președintele ALDE Neamț, deputatul Cătălin Drăgușanu, s-a referit, printre altele, la situația de la Spitalul județean Neamț: “Am asistat la eforturile noii conduceri a Consiliului Judetean Neamt de a schimba din functie actualul manager de la Spitalul Judetean Neamt, prin mijl

Read More
Actualitate

Conducerea centrală ALDE, vizită în județul Neamț

Joi, 21 ianuarie 2016, co-președinții ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, împreuna cu secretarii generali, Nicolae Nasta, Damian Florea și Cristian Cosmin  vor efectua o vizită în județul Neamț. Știrea a fost interpretată divers în media nemțeană, de la scenarii privind alianțe de ultimă oră, la susținere politică a lui Constantin Iacoban, președintele Consiliului județean Neamț, care ar fi dispus să părăsească UNPR-ul în favoarea  ALDE. Întrebat asupra scopului vizitei conducerii centrale ALDE în județul nostru, co-președintele filialei ALDE Neamt, Ion Asaftei, cu diplomația-i caracteristică, ne-a declarat: “ Vizita, în sine, face parte din programul conducerii centrale ALDE de a ține o strânsă legătură cu filialele din județele Moldovei, în dorința de a se informa de la f

Read More
Actualitate

ALDE Neamț și-a definit prioritățile

Recenta conferință de presă organizată de ALDE Neamț ( 30.10 2015) a adus în fața opiniei publice un program complex de promovare a economiei românești prin măsuri de natură fiscală care vor încuraja investiţiile şi vor crea noi locuri de muncă. De altfel, ALDE a susţinut cu consecvență în toate ocaziile în care s-a expimat public aceste măsuri liberale. În debutul conferinței, co-președintele ALDE Neamț, Ion ASAFTEI, a precizat că Guvernul a aprobat marți, printr-o ordonanță de urgență, devansarea cu un an a unor măsuri de natură fiscală, care vor încuraja investiţiile şi vor crea noi locuri de muncă.  Este vorba, a explicat Ion ASAFTEI despre devansarea cu un an a reducerii impozitului pentru veniturile din dividende, reducerea TVA pentru livrarea apei potabile și a apei pentru irigații,

Read More