Actualitate

ALDE devine partid cu acte în regulă și își trasează direcțiile

Copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că s-a luat recent decizia definitivă și irevocabilă, în Justiție, privind înregistrarea Alianței Liberalilor și Democraților, ca partid politic. De asemenea, Tăriceanu a mai precizat că o delegație ALDE a participat la Congresul partidului european Alianța Liberalilor și Democraților din Europa, care a avut loc săptămâna trecută, la Budapesta. Cu ocazia Congresului a fost prezentată actuala situație politică din România „Misiunea noastră principală a fost să ne susținem candidatura pentru a deveni membri cu drepturi depline. Sunt bucuros să pot anunța public că ALDE România a căpătat statutul de membru cu drepturi depline în familia liberal europeană. Suntem singura formațiune liberală din România în momentul de față. Le-am împărtăși

Read More
Economie

Constantin: Suprafețele cultivate în sistem ecologic au crescut cu 37%

Suprafețele cultivate în sistem ecologic din 2010 și până în prezent au crescut cu 37%, dar ponderea rămâne mică, de 2,1%, dacă este raportată la totalul suprafețelor agricole, a declarat, joi, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. "Acest sector este în faza incipientă de dezvoltare, dacă mă uit la suprafața pe care o avem. Doar 2,1% din suprafața agricolă a României este în sistemul de agricultură ecologică. Sigur că cifra de 290.000 de hectare este impresionată și este bună, dar ca procent cred că avem un spațiu foarte mare pentru a ne dezvolta. Potențialul acesta a fost văzut și de oamenii de afaceri care vin și investesc fonduri proprii, dar în egală măsură caută și oportunități de finanțare, și nu mă refer la mediul bancar, ci la fondurile europene neramburs

Read More