Astăzi,  1 mai, invitații din întreaga țară și-au dat întâlnire pe prispa casei amintirilor din copilărie din Humulești. Astfel, la ora 12.00, la Muzeul memorial „Ion Creangă” a fost făcut public numele primului câştigător al Premiului Naţional pentru Proză „Ion Creangă”, Opera Omnia. Potrivit organizatorilor, Premiul Naţional pentru Proză ”Ion Creangă”, Opera Omnia va fi acordat anual,  pentru întreaga operă în genul prozei de ficţiune a unui autor român, care s-a impus conştiinţei publice româneşti sau pe plan internaţional, cu lucrări de certă valoare şi ţinută artistică.
18217688_781370702028305_546154970_n
De remarcat  este faptul că acest proiect de anvergură națională va contribui si la promovarea imaginii judeţului Neamț pe plan naţional şi internaţional, precum și promovarea locului de obârşie a marelui povestitor, al cărui geniu literar a îmbogăţit sufleteşte şi delectat generaţii întregi de cititori de toate vârstele.
18217892_781368115361897_1014167708_n
În această ordine de idei,suntem încântați să ne informăm cititorii că Premiului Naţional pentru Proză „Ion Creangă”, Opera Omnia i-a fost înmânat de către Ion ASAFTEI, Vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, scriitorului D.R. Popescu, după ce academicianul Nicolae Manolescu a făcut public numele finaliștilor.
18253877_781370462028329_759434431_n
În cuvântul său, Ion ASAFTEI, a felicitat câștigătorul, mulțumind, totodată, participanților:
“Doamnelor și domnilor,
Permiteți-mi să vă felicit din partea Consiliului Județean Neamț, din partea președintelui Ionel Arsene și a mea personal pentru prezența dumneavoastră- flori de lumină ale neamului românesc- la acest eveniment deosebit care, iată, reușește „să-l țină”  pe Creangă acasă, printr-un demers care nu s-a mai organizat până acum. E un fel de spune că „îl ținem pe Creangă acasă”, deoarece marele nostru clasic trebuie să zburde cu amintirile sale din copilărie, cu poveștile și povestirile sale în toată lumea, urându-i să fie tradus în cât mai multe limbi și în cât mai multe țări.
De acolo, dintre stele, unde se află marele nostru Creangă, sunt sigur că împărtășește bucuria că-și vede curtea plină cu oameni de cultură, scriitori, academicieni care,  din acest loc, de la Humulești, radiază lumină, înțelepciune, cultură și o stare de bine pentru întreg neamul românesc!
Marele nostru clasic a devenit un reper și o efigie pentru Ținutul Neamțului, pentru întregul popor și, de aceea, Consiliul Județean Neamț a sprijinit din plin acest eveniment!
În numele meu personal, îl felicit pe scriitorul Dumitru Radu Popescu- câștigătorul acestei prime ediții- și vă doresc tuturor să vă întâlniți la alte nenumărate ediții ale acestui concurs național, pe care-l vedem ca deschizător de tradiții în cultura română. Mulțumesc organizatorilor, mulțumesc asistenței pentru participare!”a încheiat vicepreședintele Consiliului Județean, Ion ASAFTEI.
18254402_781369115361797_1680834223_n
 
D.R. POPESCU
Bibliografie
PROZĂ SCURTĂ. Fuga, schiţe şi pov., Buc., ESPLA, 1958) * Umbrela de soare, nuv., Buc., Tin., 1962 * Fata de la miazăzi, nuv., Buc., EPL, 1964 * Somnul pământului, pov., Buc., Tin., 1965 * Dor, nuv., Buc., EPL, 1966 * Duios Anastasia trecea, nuvelă, Buc., Tin., 1967 * Prea mic pentru un război atât de mare, pov. cinematografică, Buc., Mil., 1969 * Ploaia albă, Buc., CR, 1971 * Căruţa cu mere, Buc., Alb., 1974 * Leul albastru, pref. şi tab. cron. de Cornel Ungureanu, Buc., Min., col. „BPT”, 1981 (ant.).
ROMANE. Zilele săptămânii, Buc., Tin., 1959 (ed. a II-a, 1962) * Vara oltenilor, Buc., Tin., 1964 (ed. a II-a, 1967; ed. a III-a, Buc., Em., 1972) * F, Buc., Tin., 1969 (ed. a II-a, tab. cron. de Constantin Mohanu, Buc., Min., col. „BPT”, 1996 * Cei doi din dreptul Ţebei sau Cu faţa la pădure, Cluj, D., 1973 * Vânătoarea regală, Buc., Em., 1973 Ed. a II-a, 1976) * O bere pentru calul meu, Cr., Scr. Rom., 1974 * împăratul norilor, Buc., Em., 1976 * Ploile de dincolo de vreme, Cluj, D., 1976 * Viaţa şi opera lui Tiron B. Vol. I – Iepurele şchiop, Buc., CR, 1980 * Viaţa şi opera lui Tiron B. Vol. II – Podul de gheaţă, Cluj, D., 1982 * Oraşul îngerilor, Buc., CR, 1985 * Dumnezeu în bucătărie, Buc., Ed. Viitorul Românesc, 1994 * Truman Capote şi Nicolae Ţic, romantz, Buc., Em., 1995 * Paolo şi Francesca şi al treisprezecelea apostol, Buc., Ed. Adevărul, 1996 (ed. a II-a, pref., c.v. şi bibl. de Aureliu Goci, Buc., Gramar, 1998) * Săptămâna de miere, Buc., 1999.
TEATRU. Aceşti îngeri trişti, Cluj, D., 1970 (culeg.) * Piticul din grădina de vară, Buc., Em., 1973 * Teatru, Buc., CR, 1974 (culeg.) * Aceşti îngeri trişti, piesă în trei acte (şase tablouri), Buc., Em., col. „Rampa”, 1976 * 9, postf. de Val Condurache, Iaşi, J., 1982 (culeg.) * Rezervaţia de pelicani, Buc., CR, 1983 (culeg.) * Teatru, selecţie şi aparat critic de Valentin Silvestru, Buc., Em., seria „Teatru comentat”, 1985 (ant.) * Moara de pulbere, Buc., CR, 1989 (culeg.)* Mireasa cu gene false, Buc., CR, 1994 * Dragostea e ca o râie, tetralogie comico-eroico-bufonică, Buc., Ed. Expansion, 1995.
PUBLICISTICĂ. Virgule, Cluj, D., 1978 (culeg. de art.) * Galaxia Grama, Buc., CR, 1984 (eseuri, însemnări etc.) * Complexul Ofeliei, Buc., 1998 (eseuri).
VERSURI. Câinele de fosfor, Buc., CR, 1982.
( Grupaj realizat de Al. Mihăilă )
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *