Ambasada Finlandei la București a dat share unui filmuleț amuzant de pe un cont cunoscut în Finlanda pentru viralele pe care le produce. Filmulețul înfățișează un bărbat care își propune să joace golf pe un lac înghețat, numai că ratează lovitura, alunecă și cade, gheața se sparge și se trezește în apă. „Când încerci să impresionezi cu abilitățile tale sportive, în mai puțin de 5 secunde” este comentariul Ambasadei care însoțește postarea. Interesant este că astăzi presa a fost plină de articole legate de modul în care a fost învins Mircea Badea în 5 secunde prin KO în lupta cu un sportiv de performanță.
Filmulețul căruia îi dă share Ambasada are peste 180.000 de vizualizări și este de pe contul de Facebook intitulat „Very Finnish Problems”. De precizat este că comentariul de pe contul inițial este „Când încerci să-ți impresionezi prietenii cu abilitățile tale pentru sporturi de iarnă”. Ceea ce adaugă Ambasada Finlandei este „în mai puțin de 5 secunde”.
Contul „Very Finnish Problems” aparține unui scriitor britanic, Joel Willans, care locuiește în Finlanda și care a devenit celebru pentru simțul umorului și viralele pe care le produce.
Într-un mesaj pe Facebook, realizatorul „În gura presei“ i-a criticat pe cei care spun că a fost învins de un motociclist, având în vedere palmaresul bogat al oponentului său în sporturile de contact. De asemenea, Badea subliniază că nu a fost leşinat minute bune, dar şi că nu a fost niciodată fricos.
„Să spui despre ăsta că e «motociclist» când vezi cu ce se ocupă şi ce carte de vizită are e ca şi cum ai spune că un fotbalist la Steaua este autombilist pentru că şofează un BMW. Un lucru e sigur: nu sunt fricos. N-am fost şi nu voi fi niciodată. Atfel, totul OK. Ne vedem mâine la emisiune de la 21.00 la 24.00. P.S. Să spui cum «am fost leşinat minute bune» este fake news: nu te lasă doctorul să te ridici până nu-ţi face teste. N-am făcut deloc caz de meciul ăsta înainte, n-o să fac nici după“, a scris Badea pe Facebook în dreptul unor imagini în care Teodor „Tedi“ Emi apare cu mai multe trofee obţinute în diverse meciuri. Tedi este campion la K1 şi multiplu campion naţional de Muay Thai.
El s-a mai luptat cu Mircea Badea în noiembrie 2014, în urma unei provocări pe care i-a lansat-o. Totul a pornit după ce Mircea Badea a ameninţat în direct, în timpul emisiunii pe care o prezenta din faţa postului Antena 3, un grup de motociclişti în care se afla şi Tedi. Supărat că motocicliştii se deplasau zgomotos pe şoseaua Bucureşti – Ploieşti, Badea i-a ameninţat pe cei care îi bruiau pamfletul. Dintre aceştia, Teodor Emi a decis să-l înfrunte pe prezentator şi l-a provocat la o luptă în ring. Realizatorul a acceptat, iar meciul s-a încheiat pentru el tot cu o înfrângere. Atunci a fost însă TKO, adică knock-out tehnic pentru că Mircea Badea s-a retras.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *