Fostul premier Victor Ponta i-a răspuns liderului PSD, care a susţinut că Pro România este un partid făcut de ”securişti”, respectiv de George Maior şi Florian Coldea. Ponta îi transmite lui Liviu Dragnea că ”iar se scarpină la bubă” şi îi aminteşte că în 2015, când a fost condamnat, a venit la el şi l-a bătut la cap să meargă la „băieţii“ de la SRI să îl ajute.
”Liviu-iar te scarpini la bubă? Eu nu mai am nici timp nici chef de mizeriile şi lăturile în care trăieşti tu cu bufonii şi metresele tale-dar oamenii trebuie să ştie adevărul ! ”, a scris Ponta pe Facebook.
Fostul premier continuă:
„1. Îmi aduc aminte că tu tăiai porcul la vila T14 a SRI şi alergai mesenii cu şoriciul
2. Îmi aduc aminte că tu ai comandat vin scump din America să îl faci cadou lui Florian Coldea de ziua lui să îl impresionezi / şi după alegerile din Decembrie 2016 tu ai fugit la Coldea să îl rogi să îl convingă pe Iohannis să te pună Premier
3. Îmi aduc aminte că tu îl băteai la cap pe George Maior să o angajeze pe iubita ta de atunci la SRI (că erai căsătorit nu contează că tu eşti cu «familia tradiţională») şi tot explicai că ea ştie ruseşte că a studiat la Moscova
4. Să îmi aduc aminte că în ziua în care ai fost prima dată condamnat de ÎCCJ în 2015 ai venit la mine în birou şi m-ai bătut la cap să mergem la «băieţi» la SRI să le ceri ajutorul la recurs?”
”Nu vrei să schimbi placa asta şi să ne spui în 2018 din banii daţi de la Buget la PSD de câte ori ai plătit zborurile cu avioane şi elicoptere private pentru tine şi noua iubită? Dacă te scarpini singur la bubă te pot ajuta!”, încheie Ponta.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că „securiştii“ şi-au făcut două partide, pe stânga se află Pro România, făcut de George Maior şi Florian Coldea, iar pe dreapta este partidul lui Dacian Cioloş, spunând că acest lucru arată o foarte mare disperare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *