„Medicii care își obligă pacienții să se vaccineze trebuie obligați la rîndul lor să semneze declarații pe proprie răspundere că vor răspunde civil și penal pentru toate efectele adverse grave ale vaccinului. Așa e ok?”, a scris Sorin Faur pe pagina de socializare.

Totul a p[ornit dupa ce un medic de familie anunță că renunță la pacienții care nu se vaccinează împotriva coronavirusului. Doctorul Cătălin Petrencic are și un argument legal în favoarea sa, care spune că „asigurații au obligația să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului”.

„Cei mai mulți vor să se vaccineze, dar am și pacienți care refuză vaccinarea. Pentru că se apropie etapa a doua de vaccinare și pentru că am mulți pacienți cronici peste 65 de ani, am început pe cei care s-au prezentat la cabinet să-i întreb cum vor proceda, dacă se vor vaccina sau nu. Vineri am avut 19 persoane, 10 au spus da, 2 nu și 7 că se mai gândesc. Astăzi am avut o discuție mai aprinsă cu o pacientă cronică, cu mai multe boli, care mi-a spus clar că ea nu se vaccinează.

De aici mi-a venit această idee, mi se pare anormal ca un pacient înscris la mine cu asemenea comorbitități să aibă asemenea reacție. Până acum venea, lua rețeta, o consultam, urma indicațiile și acum spune nu la o întrebare, știind că eu m-am vaccinat în urmă cu o săptămână”, a explicat doctorul.

Doctorul a anunțat public că va refuza să mai trateze pacienții înscriși pe lista sa de medic de familie care nu vor să se vaccineze.

„Este de neacceptat să continui colaborarea cu pacienții care nu cred în recomandările pe care le fac. Persoanele care refuză vaccinarea, dreptul lor, fac dovadă că nu au încredere în mine, în ceea ce spun, în ceea ce le recomand să facă. În cei 33 de ani de practică am vaccinat mii de persoane, am făcut zeci de mii de inoculări și nu am avut reacții adverse decât foarte puține și minore. Cred în vaccinuri, chiar și în cele nou apărute sau schimbate în acești ani. Vaccinarea a reprezentat pentru mine partea cea mai importantă a activității de prevenție. În toți acești ani am avut o singură persoană care a refuzat vaccinarea celui de-al doilea copil și i-am cerut să-i ia fișa și să se mute la alt medic. Ceea ce a și făcut”, a fost mesajul adresat pacienților de doctorul Cătălin Petrencic.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *