Olguţa Vasilescu a anunţat că se pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă care să stabilească un termen pentru preşedintele ţării, în care trebuie să se încadreze pentru a numi miniştrii propuşi, făcând referire la Klaus Iohannis, care amână numirile pentru ministerele Dezvoltării şi Transporturilor.
„Noi avem nişte carenţe legislative, în sensul că nu există o lege care să îţi dea un termen ţie, ca preşedinte, cât ai voie să tragi de timp pentru a face numirile de miniştrii. Chestiunea aceasta se va rezolva foarte repede printr-o ordonanţă de urgenţă. Acum, Parlamentul s-a întors din vacanţă, se pot da ordonanţe de urgenţă. (…) Va fi o OUG care va da un termen în care dumnealui va trebui să facă numirile. Dacă nu se va încadra în acel termen, atunci vom merge la CCR ca să facem sesizare”, a declarat Olguţa Vasilescu, la Antena3.
Totodată, fostul ministru al Muncii, a făcut şi o glumă, referindu-se la ultimele imagini cu preşedintele Klaus Iohannis, la schi: „Pârtia ar putea să fie Ordonanţa de Urgenţă care să îi dea un termen limită în care să facă numirile”.

Plângeri pe numele lui Werner

Pe lângă plângerea de înaltă trădare, pe Klaus Iohannis îl așteaptă și una de abuz în serviciu! Este anunțul făcut, duminică seara, de Lia Olguța Vasilescu, respinsă de mai multe ori de președinte pentru a fi numită ministru la Transporturi și Dezvoltare.

Vasilescu a precizat, în plus față de Liviu Dragnea, că plângerea penală pentru înaltă trădare împotriva lui Iohannis a fost redactată, iar la această activitate a participat și Tudorel Toader.
”E deja redactată de ministrul Justiției și de colegii noștri juriști. La această plângere a lucrat și Mircea Drăghici, de aceea, probabil, nu e ministru. Putem să îi facem și noi, eu și Mircea Drăghici, o plângere pentru abuz în serviciu. Acum nu o să îi se întâmple nimic, că e președinte. Dar, îl așteaptă, că nu o să fie președinte toată viața.”, a spus Vasilescu la Antena 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *