Deputata PSD de Ilfov, Alexandra Corina Bogaciu, botezată de presă drept „sexy-PSD-ista” (pentru pozele sale provocatoare de pe Facebook) a anunțat şi ea că va intra în partidul lui Victor Ponta, Pro România. Ea demisionase din PSD încă din luna noiembrie, dar nu se aliniase niciunei alte formaţiuni politice. Bogaciu este nepoata lui Pandele, primarul din Voluntari, soţul primăriţei Capitalei, Gabriela Firea, potrivit ziaristii.com.
„Am hotărât să mă alătur echipei Pro România, deoarece aici este singurul loc unde se face o politică social-democrată autentică, în beneficiul oamenilor și nu al liderilor. Cu fiecare zi care a trecut de la demisia mea din Partidul Social Democrat, mi-am întărit convingerea că am făcut un lucru bun și că doar așa îi voi putea reprezenta cu onestitate pe cetățenii din județul Ilfov care mi-au acordat voturile și încrederea lor. Cum aș putea acum să apar în fața lor, ca membră a unui partid care, prin guvernul pe care îl susține, condamnă Bucureștiul și întreaga zonă metropolitană la subdezvoltare?”, a scris Bogaciu, pe Facebook.
Ea a arătat că proiectele din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București – Ilfov, și altele asemenea referitoare la Zona Metropolitană, nu vor mai putea fi demarate în condițiile acestei subfinanțări, iar cetățenii din localitățile limitrofe Capitalei vor deveni victime colaterale într-un război politic care nu-i privește.
„De aceea, asemeni altor colegi ai mei, consider că lucrurile în PSD se îndreaptă într-o direcție greșită și cum în interior nu sunt tolerate niciun fel de idei sau opinii contrare celor ale echipei actuale de conducere, singura soluție este construirea unei alternative în afara partidului. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, a mai spus Corina Bogaciu.
Tot azi, Oana Silvia Vlăduca, deputat de Dâmboviţa, și-a anunțat şi ea demisia din partid și trecerea la Pro România, formațiunea lui Victor Ponta.
Ieri seară, Georgian Pop, deputat şi fost şef al Comisiei SRI, a făcut şi el public gestul demisiei din PSD, alăturându-se tot partidului lui Victor Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *