Ziare.com țipa ca din gură de șarpe zilele trecute că !”Plangerea facuta de Laura Codruta Kovesi la CEDO privind modul de revocare din functia de sef al DNA a trecut de completul de unic judecator (judecatorul raportor), deci a fost admisa in principiu, afirma avocata dnei Kovesi, Nicoleta Popescu, specializata pe cazuistica CEDO”. Chiar așa să stea situația? Avocata Ingrid Mocanu se arată sceptică cu privire la acest aspect.
”Pentru a intelege in ce etapa este Kovesi la CEDO si ce a castigat, recomand presei corecte sa intrebe acolo ce procent din cetateni ai Romaniei care au depus cereri au ajuns in faza in care este ea. Doar pentru anul trecut, as sugera. Va spun eu: sub 1%.
Ca asa, sa ne legam de termeni si sintagme si sa profesorim vituperand pe ici si colo, e usor. Si intreb profesorii… pentru un prieten, desigur, ce termen se foloseste atunci cand cererea nu este declarata „inadmisibila”? Ca am ajuns aici si pentru ca profesorii au ramas in sali predand teoria formelor fara fond, care nu avea nicio aplicabilitate nicaieri. Inveti ca un dobitoc lucruri inutile, pe care nu le aplica nimeni nicaieri”, a scris avocata Ingrid Mocanu pe pagina de socializare.
Și profesorul Corneliu-Liviu Popescu încearcă să facă lumină în acțiunea de la CEDO a Laurei Codruța Kovesi
„În mod clar, manifest, indiscutabil, indubitabil, vădit, limpede, cristal, la acest moment plângerea nu a fost nici macar analizată din punct de vedere al admisibilității, deci nu avea cum sa fie declarată admisibilă… Constat o isterie națională asupra subiectului… Valuri de prostie, ticaloșie, propagandă se abat asupra națiunii”, a declarat profesorul Corneliu-Liviu Popescu pentru site-ul luju.ro.
Amintim ca Laura Codruta Kovesi sustine in plangerea adresata CEDO ca procedura de revocare a incalcat drepturile omului pentru ca nu a avut calitatea de parte in conflictul solutionat de instanta constitutionala, nu a fost citata in fata Curtii Constitutionale si nu a avut posibilitatea de a avea cel putin calitatea de intervenienta pentru a exprima un punct de vedere in apararea sa.
In plus, deciziile CCR nu pot fi contestate, potrivit legislatiei din Romania.
„Am formulat in luna decembrie 2018 o plangere, in nume personal, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in care am aratat ca au fost incalcate mai multe drepturi prevazute in Conventia Europeana a Drepturilor Omului in ceea ce priveste revocarea din functia de procuror sef al DNA ca urmare a Deciziei nr.358 din 30 mai 2018 pronuntata de Curtea Constitutionala”, a declarat Kovesi.
In 30 mai, Curtea Constitutionala a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre ministrul Justitiei si presedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul sefului statului de a da curs propunerii de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi.
CCR a stabilit ca, pentru solutionarea acestui conflict, presedintele urmeaza sa emita decretul de revocare din functie a procurorului-sef al DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *