Într-un articol publicat în inroman.ro/ ( 17 oct. 2016) cu titlu Listele ALDE, votate vineri, autoarea îl citează cu o declarație pe Alexandru Mihai, co-președinte ALDE Neamț, lăsând să se înțeleagă că, dincolo de aprecierile trecute în ghilimele ale invitatului său, considerațiile care au urmat îi aparțin tot lui. Astfel, față de declarația în sine ”Listele cu candidați se vor vota în Conferința Națională a Partidului, pe 21 octombrie. Ne dorim ca la aceste alegeri să avem mai multe voturi decât la alegerile locale, sperăm să avem între 13.000 și 15.000 de voturi”, autoarea subliniază: „Reprezentanții ALDE speră să obțină cât mai multe voturi datorită notorietății candidatului ce ar fi impus de la centru pe lista pentru Camera Deputaților, fiindcă ar fi vorba de o persoană care a făcut parte din Guvernul Ponta.”
Nu știm cine sunt acei reprezentanți ALDE, din moment ce a citat doar un singur co-președinte, și,nici nu putem evalua succesul candidatului impus de la centru care ar dinamiza alegerile din Neamț. De aceea, firesc, am cerut și noi opinia reprezentanților ALDE care au nume, prenume și funcții. După cum urmează:
ION ASAFTEI, co-președinte ALDE Neamț și vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț
„E o formă ce poartă germenul perfidiei prin care un reprezentant al unui partid cu conducere bipolară face declarații prin gura unei jurnaliste și, bineînțeles, fără a se consulta cu celălalt co-președinte!
Adică, își exprimă o dorință, un gând, o speranță prin cuvintele altcuiva, lipsa de demnitate de a-ți asuma personal o anumită poziție politică fiind fățișă, transferând mesajul către cineva care, lucrând cu cuvântul, ar trebui să fie obiectiv(ă) și, bineînțeles, să dea dovadă de ceea ce se cheamă deontologie profesională.
Ori acest element este esențial pentru un ziarist obiectiv și doamna ( care se laudă că are atâta experiență !!!,,peste 9 ani de experiență în presa locală și națională – beneficiară în 2014 a programului „Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog” – coautor al portalului național justitiecurata.ro,,) ar fi aflat de la mine că filiala Neamț ALDE  nu este amenințată de nici un Agamiță Dandanache  și că noi, adică nu doar Mihai Alexandru, ne-am propus obținerea a peste 20000 de voturi, ceea ce ne va plasa în mod sigur în Parlamentul României.
Dacă s-au obținut atât de puține voturi în alegerile locale, dl Mihai Alexandru știe foarte bine de ce, iar dacă nu știe să-l întrebe pe Drăgușanu &comp. cu care a făcut echipă. Cu siguranță toți aceștia îl vor lumina.”
Cătălin Misăilă, co-președinte ALDE PiatraNeamț și consilier local
„Noi nu ne dorim un candidat din afară mai ales că prezența domnului Asaftei în viața publică este una cu o mare priza la cetățeni,are o mare notorietate în tot judetul și cred că e singurul candidat care ar reuși să fie ales deputat. De altfel, cetățenii județului Neamț  nu ar accepta ca să fie reprezentați în Parlament de altcineva decât un locuitor al județului.”
Tihenea Cristian Romulus, co-președinte ALDE Piatra Neamț și consilier local
Atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, ar trebui să fim reprezentați de oameni ai locului. Spun asta, pentru că acești oameni vor ști cu exactitate necesitățile acestor locuri.Ideea unui candidat impus de la centru nu mi se pare o soluție bună.”
 
Vasile Bălțătescu, co-președinte ALDE  Târgu Neamț și consilier local
N-am văzut niciodată cu ochi buni ideea de a ni se trimite un candidat de la centru; mi se pare normal si logic sa avem un candidat de aici. Avem oameni școliți, serioși care oricând pot să ne reprezinte. Domnul ASAFTEI este un astfel de om!”
Vasile Enache, co-președinte ALDE Girov și consilier local:
“Eu stau în Girov, comună care are 6500 de alegători și cunosc bine opinia oamenilor;  le vine mai ușor să apeleze la un candidat din județul nostru, fapt confirmat de experiențele pe care le-am avut în trecut cu candidații trimiși de la centru. În primul rând, să subliniem că dacă nu-l cunoaște lumea, va fi greu pentru un candidat impus să câștige alegerile! Nu avem nevoie de așa ceva. Cred că domnul ASAFTEI ar fi cel mai potrivit candidat, pentru că a dovedit într-un timp scurt că este un foarte bun gospodar și organizator. Apoi, oamenii știu de unde să-l ia; îl caută la Consiliul Județean, la Hanul Răzeșilor, la vreo lucrare pe teren, e al nostru dintre ai noștri.”
Ioan Bârjovanu, co-președinte ALDE Bicaz
„Noi considerăm că avem pe plan județean oameni care să ne reprezinte. În trecut, am avut parlamentari care nu erau din Neamț și am constatat interesul lor scăzut pentru județul nostru. De aceea, repet, considerăm că am fi reprezentați cel mai bine de către o persoană din Neamț.”
Crețu Vasilica, primar ALDE Dobreni:
“ Nu-mi pot imagina cum aș putea explica oamenilor din Dobreni că altcineva  va fi pus în capul listei, în locul domnului ASAFTEI. Să le explic ce?Că vine un alt candidat ?  Că e necunoscut? Asta, după ce oamenii l-au întâlnit  pe domnul ASAFTEI și, văzându-i activitatea, l-au apreciat.   Bine este ca domnul ASAFTEI să rămână în capul listei. Avem nevoie de priceperea sa.El trebuie să ne reprezinte!”
Vasile Mocanu, co-președinte ADE Roman:
“Părerea mea, dar nu numai a mea, ci a multor oameni cu care am discutat, este că în teritoriu avem persoane și personalități care întrunesc cu brio calitățile unui parlamentar. Domnul ASAFTEI, de exemplu.  De aceea, nu pot fi de acord cu teleportările de la centru sau din altă parte a unor candidați necunoscuți.”
 
Rămâne de lămurit cu ce reprezentanți ALDE a vorbit jurnalista….
Oare domnul Alexandru Mihai ar putea răspunde la această întrebare?
( Al. M.)
 
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *