În zilele de 21 și 22 aprilie 2017, la Palatul Parlamentului, a avut loc Congresul partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).
În cadrul acestuia, a fost modificat și aprobat Statutul ALDE, au fost dezbătute și adoptate patru rezolutii si votate organismele statutare.
Astfel, dl Călin Popescu-Tăriceanu a fost ales președinte al partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), acesta fiind votat de majoritatea celor 1094 de delegați prezenți la congresul partidului, obținând 1065 voturi pentru.
În urma votului exercitat de participanții la congres s-a stabilit și componența Biroului Politic Executiv. Dintre cei 33 de membri ai Biroului Politic Executiv, 16 sunt vicepreședinți și 17 sunt membri. De asemenea, au fost aleși 12 membri supleanți.
Filiala ALDE Neamț este reprezentată în noua structură de conducere de la nivel central de dl. Ion Asaftei- președintele organizației județene.
Cele patru Rezoluții adoptate în cadrul Congresului de sâmbătă sunt: „Pentru o cultură politică a libertății”, „Noua generație de întreprinzători români trebuie să se simtă la ea acasă în România”, „Ca să fim prin noi înșine, trebuie, în primul rând să fim noi înșine” și „Legea în slujba cetățeanului, nu contra lui”.
Congresul ALDE a mandat conducerea nou aleasă să susţină, în perioada următoare, următoarele priorităţi: promovarea proiectelor legislative de susţinere a domeniului economic (exemplu – Codul economic, Legea prevenţiei şi Legea lobby-ului şi a registrului de interese); elaborarea de urgenţă a Planurilor de Urbanism General ale localităţilor ţării; inventarierea activelor statului care pot fi reintroduse în circuitul economic; aplicarea Strategiei naţionale de irigaţii; un program naţional pentru societatea digitală; renunţarea la venitul minim garantat; susţinerea investitorilor români în străinătate; elaborarea unui strategii naţionale în contextul Brexit-ului.
Home>>Actualitate>>Ion ASAFTEI, președintele organizației județene ALDE, va reprezenta filiala ALDE Neamț în noua structură de conducere de la nivel central!
Actualitate