“Le mulțumesc tuturor colegilor mei nemțeni prezenți la Congresul ALDE, în calitate de delegați, pentru modul în care ne-au reprezentat organizația.
Așa cum deja am anunțat, filiala ALDE Neamț și-a dorit acest Congres pentru clarificarea strategiei pe care vrem să o adoptăm ca partid aflat la guvernare și pentru alegerea liderilor noștri, în mod democratic.
Alături de majoritatea participanților la Congres, delegații noștri l-au susținut pe domnul Călin Popescu Tăriceanu în calitate de unic președinte al ALDE și și-au exprimat, prin vot, opțiunile pentru ceilalți membri ai noului Birou Politic Executiv, din care sunt onorat să fac parte, în calitate de membru supleant.
Toate victoriile pe care le-am obtinut în ultimul timp pot fi reversibile.
De aceea, ele trebuie consolidate. Mai mult decât oricând, avem nevoie de unitate și determinare, pentru a ne putea duce la îndeplinire obiectivele asumate prin Programul de guvernare, principalul obiectiv politic fiind acela de a pune în operă un sistem instituţional centrat asupra drepturilor individuale, precum şi dezvoltarea unei comunităţi politice naţionale organizate în cadrul european mai larg, potrivit principiilor libertăţilor civice, politice şi economice, precum şi ale justiţiei şi solidarităţii sociale.
Le mulțumesc tuturor pentru încredere!”
( Ion ASAFTEI )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *