Joi, 27 octombrie, Daniel Chițoiu a participat la o conferință de presă organizată de filiala ALDE Neamț, avându-i alături pe co-președinții Ion ASAFTEI ( locul doi la deputati pe listele ALDE) și Mihai Alexandru ( poziția întâi la Senat ). Daniel Chițoiu, in calitate de principal candidat la Camera Deputatilor  pentru judetul Neamț, a declarat că a fost invitat să candideze la Neamț, propunându-și  să demonstreze aceeași preocupare pentru bunăstarea cetățenilor, așa cum a făcut-o la Giurgiu. Fostul ministru s-a referit, printre altele, la decalajul economic față de restul țării, în care se află în acest moment județul Neamț, avansând soluția accesului la fonduri a companiilor mici si mijlocii:
In orice stat din UE, accesul la fonduri se face foarte usor. La asta trebuie sa lucram noi. Nicio companie nu se poate dezvolta din fonduri proprii, nici macar companiile mari. Trebuie sa cream conditii pentru companiile mici si sa incurajam investitiile, nu neaparat cele straine. Trebuie sa cream conditii sa investeasca firmele cu capital romanesc. Am demonstrat cat am  fost in Guvernul Ponta, ca se poate face asta. Doar asa putem reduce decalajul economic din Neamt
La rândul său, Ion ASAFTEI a dat asigurări că, prin  alegerea lui Daniel Chițoiu, județul va avea numai de câștigat:
 Vă asigur că Daniel Chițoiu a acceptat să candideze aici la insistentele noastre. Nu a fost nimic altceva, așa cum s-a tot vehiculat. Nu au fost jocuri de culise, sau mai știu eu ce altceva. Nemțenii au nevoie să fie reprezentati în Parlament de un om ca domnul Chițoiu si se vor convinge că alegerea ALDE Neamț a fost făcută în folosul lor”.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *