”Mi-am dat demisia, deoarece nu pot să rezonez la ceea ce se întâmplă acum la nivelul conducerii organizației, la metodele practicate față de oameni care au muncit în campanie și care acum sunt dați la o parte. Au fost luate hotărâri nestatutare și nu cred că acest lucru poate rămâne nesancționat.” Afirmațiile, apărute într-o publicație nemțeană, aparțin avocatei Liliana Hurgheș,  fostă copreședinte la organizația de femei și  fost membru în biroul executiv județean ALDE Neamț. Liliana Hurgheș n-a explicat în ce au constat metodele incriminate și nici care au fost hotărârile nestatutare. A rămas de analizat doar lipsa de rezonață a proaspetei demisionare cu activitatea de la nivelul conducerii organizației. Ori în ALDE Neamț, continuă procesul evaluării liderilor, în scopul pregătirii filialei pentru bătălia politică de la 11 decembrie, urmărindu-se o mobilizare exemplară, căci rezultatul de la alegerile locale nu a fost pe măsura posibilităților formațiuniii politice aflate în ascensiune în Neamț. Surse din interiorul filialei ne-au declarat că motivul demisiei ar consta în lipsa de compatibilitate a doamnei Liliana Hurgheș cu modul energic de lucru al co-președintelui Ion ASAFTEI care a cerut în nenumărate rânduri să se treacă la treabă, la acțiune consecventă, astfel încât, organizația de femei să fie un model din acest punct de vedere. Dar- susțin aceleași surse- ca președinte al organizației de femei din ALDE Neamț, Liliana Hurgheș nu are înscrisă nicio acțiune pe această linie. “Noi am crezut– ne-a declarat un membru ALDE care a ținut să-și păstreze anonimatul– că demisia domniei sale va apare ca o inițiativă personală și demnă, ca rezultat al inactivității  sale și, nicidecum, determinată de hotărârea majorității membrilor biroului executiv ALDE Neamț” Pe scurt, la ședința din 23 septembrie, s-a hotărât schimbarea din funcție a doamnei Liliana Hurgheș pentru inactivitate, fapt care, pare-se, i-a provocat demisia. Investigațiile noastre au scos la iveală următorul aspect: Înainte de a se lua o asemenea decizie, Ion ASAFTEI- ca om care respectă democrația de partid- s-a consultat, ca de fiecare dată, cu celălalt co-președinte, deputatul Cătălin Drăgușanu, pentru propunerea de schimbare din funcție a doamnei Hurgheș. În această privință, chiar deputatul Cătălin Drăgușanu, care i-a fost șef în fostul PC, a  fost de acord și chiar bucuros de această propunere.  Solicitat să comenteze demersul doamnei Liliana Hurgheș, Ion ASAFTEI, co-președinte ALDE Neamț a menționat: “  Că și-a dat demisia din partid, cu atât mai bine pentru ALDE Neamț, numai că demisia trebuia însoțită și de scuze, pentru că,  prin lipsă de implicare și de comunicare a încurcat atâția oameni de bunăcredință care vor cu adevărat să fie în slujba liberalismului și democrației din România”
În ALDE Neamț, nu se ascut săbiile, în ciuda pronosticurilor făcute de adversarii politici care ar dori ca organizația nemțeană să fie destructurată. Realitate e cu totul alta: filiala  nemțeană își ia măsuri ca  trista experiență de la alegerile locale să nu se mai  repete la alegerile parlamentare.
Grâul merge pe alt drum decât neghina….
Al. M.
 
 
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *