Mihai Gâdea a transmis un mesaj după ce Mircea Badea a fost bătut de motociclistul Tedy, în revanșa meciului din urmă cu câțiva ani.
Mihai Gâdea i-a transmis un mesaj lui Mircea Badea care se presupune a fi unul de susținere.
„Frații rămâne frați,” a scris Mihai Gâdea pe contul său de socializare, alături de care a adăugat o fotografie:

Reamintim că Mircea Badea a fost făcut K.O. astăzi de Tedy Motociclistul într-o luptă care a fost ținută secretă. Lupta a avut loc într-un centru comercial din sectorul 4 al capitalei, acolo unde s-au desfășurat o serie de lupte în campionatul de kempo. Din câte se pare, Mircea Badea a fost cel care nu a dorit să se mediatizeze evenimentul. Informația s-a aflat după ce au fost postate mai multe filmulețe pe internet cu bătaia primită de realizatorul Antenei 3, potrivit stiridindiaspora.ro.
Într-un mesaj pe Facebook, realizatorul „În gura presei“ i-a criticat pe cei care spun că a fost învins de un motociclist, având în vedere palmaresul bogat al oponentului său în sporturile de contact. De asemenea, Badea subliniază că nu a fost leşinat minute bune, dar şi că nu a fost niciodată fricos.
„Să spui despre ăsta că e «motociclist» când vezi cu ce se ocupă şi ce carte de vizită are e ca şi cum ai spune că un fotbalist la Steaua este autombilist pentru că şofează un BMW. Un lucru e sigur: nu sunt fricos. N-am fost şi nu voi fi niciodată. Atfel, totul OK. Ne vedem mâine la emisiune de la 21.00 la 24.00. P.S. Să spui cum «am fost leşinat minute bune» este fake news: nu te lasă doctorul să te ridici până nu-ţi face teste. N-am făcut deloc caz de meciul ăsta înainte, n-o să fac nici după“, a scris Badea pe Facebook în dreptul unor imagini în care Teodor „Tedi“ Emi apare cu mai multe trofee obţinute în diverse meciuri. Tedi este campion la K1 şi multiplu campion naţional de Muay Thai.
El s-a mai luptat cu Mircea Badea în noiembrie 2014, în urma unei provocări pe care i-a lansat-o. Totul a pornit după ce Mircea Badea a ameninţat în direct, în timpul emisiunii pe care o prezenta din faţa postului Antena 3, un grup de motociclişti în care se afla şi Tedi. Supărat că motocicliştii se deplasau zgomotos pe şoseaua Bucureşti – Ploieşti, Badea i-a ameninţat pe cei care îi bruiau pamfletul. Dintre aceştia, Teodor Emi a decis să-l înfrunte pe prezentator şi l-a provocat la o luptă în ring. Realizatorul a acceptat, iar meciul s-a încheiat pentru el tot cu o înfrângere. Atunci a fost însă TKO, adică knock-out tehnic pentru că Mircea Badea s-a retras.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *