„În 1878, într-un articol intitulat „Paștele”, apărut în ziarul „Timpul”, Eminescu deplângea faptul că, deși „aproape de două mii de ani ni se predică să ne iubim, noi ne sfâșiem”.
Eminescu
Au mai trecut 140 de ani de atunci și mă întreb și vă întreb: ni s-a mai întâmplat să vedem şiruri scrise cu atâta cunoștință de caracterul omenesc?! Nu, din păcate. Nu degeaba Constantin Noica îl prezenta pe cel născut la Ipotești ca „omul deplin al culturii româneşti”.
19105975_804612019704173_5501677494376590979_n
Astăzi, la împlinirea a 128 de ani de la trecerea în veşnicie a Poetului Naţional, în forfota timpului, să dăm glas mândriei de a-l avea în patrimoniul cultural şi sufletesc pe Mihai Eminescu măcar cu o rugăciune și o floare albastră. Toate acestea ne vor aduce cu siguranță mai aproape de Eminescu și mai aproape de noi.

RUGĂCIUNE
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupra-ne coboară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugamu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumina dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!
(  Comentariu de ION ASAFTEI)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *