Liviu Dragnea e vinovat! Pentru ce? Pentru orice. Chiar și pentru falsul medic italian dar nu acesta este subiectul, Cozmin Gușă spune că Liviu Dragnea este deranjat de Realitatea TV și de turneul pe care l-a început cu emisiunea „România 2019” și ”induce atitudini”. Ce înseamnă asta? Nu știm și nici măcar Gușă nu știe și o recunoaște pe față. Citiți și vă cruciți de ”coerența” magistrală.
„Sunt în Timișoara de câteva ore și oamenii cu care am discutat aici mi-au semnalat faptul că Dragnea recurge la gesturi de disperare, iar un gest de disperare este chiar împotriva Realității TV. Apelând la acel ajutor al său din umbră, pe numele lui Coldea, domnului Dragnea, care nu îi convine Realitatea TV, nici turneul ăsta pe care îl facem, pe modelul 10 august, încearcă să inducă joi în Timișoara, prin niște oameni de nimic, o anumită atitudine. Ne vom lămuri și vom da mai multe detalii”, a spus Cozmin Gușă, la emisiunea Jocuri de Putere.
Conform lui Gușă, problema lui Dragnea și a altora ca el este legată de presa liberă.
”Din păcate pentru România, Realitatea TV a rămas singura televiziune liberă. Deci, gesturile de disperare, pornind de la acest exemplu, vor atenta la fiecare domeniu al vieții noastre publice. Vorbeam în urmă cu trei zile despre acel șantaj la serviciile secrete din România care s-a tradus apoi prin fel de fel de gesturi anormale. Dragnea acționează ca un om nervos care cere instituțiilor statului să îl asiste, tocmai pentru că în PSD se întâmplă lucruri ciudate. Oamenii pe care îi are alături de el nu înțeleg jocurile de putere și el cere asistență de la oameni din statul român, dar o face cum știe el, cu șantaj. Ioan Rus sau Tudose știau aceste lucruri despre Dragnea și atunci când erau la putere. Mi se pare gestul lor tardiv și interesat. Gestul lor putea să vină în urmă cu un an, un an jumătate, și să nu fie un demers prin care să își pună pepenii în căruța lor pentru că au schimbat partidul și acum sunt la Pro România”, a explicat consultantul politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *