Liderul PSD Liviu Dragnea participă la ședința Asociației Municipilor din România unde au loc discuții despre buget. La întâlnire este prezentă și Gabriela Firea, în contextul în care edilul general al Capitalei a reproșat că din bugetul Primărie se taie 25%, adică 180 milioane euro.
„Am venit să ascult”, a declarat Liviu Dragnea, la intrare, întrebat fiind dacă are vreo soluție pentru problemele primarilor, conform Mediafax. Potrivit mai multor surse, Firea pare că și-a mai pierdut din atitudinea războinică afișată pe la televiziunile Sistemului.
Participarea lui Dragnea, alături de Eugen Teodorovici, la discuțiile cu AMR, vine după ce liderii coaliției PSD-ALDE au avut, miercuri la Parlament, o a treia întrevedere pe tema bugetului de stat pentru 2019.
Referitor la buget, Guvernul ar avea în lucru varianta de a distribui către administrațiile locale cote părți din impozitul pe venit au spus surse politice, pentru MEDIAFAX.
Potrivit surselor, în cadrul discuțiilor despre bugetul pentru 2019, în ceea ce privește sumele pentru administrațiile locale, a fost abordat modul de repartizare a sumelor colectate din impozitul pe venit la nivelul fiecărui județ.
Astfel, Guvernul ar avea în vedere următoarea variantă de lucru: 60% din impozitul pe venit sa fie direcționat catre primarii, 15% din impozitul pe venit sa fie direcționat către consiliile județene, 20% din impozitul pe venit sa fie direcționat in vederea echilibrării bugetelor locale și 5% din impozitul pe venit sa fie direcționat in mod egal către județe de către ministerul Finanțelor.
Primarul general Gabriela Firea a declarat, miercuri, că este un lucru rău faptul că primarii de sectoare se fac că nu văd faptul că vor exista mai puține investiții pentru transportul în comun, iluminat, infrastructură în fluidizarea traficului. Potrivit Gabriela Firea, tăierea bugetului PMB are la bază o decizie politică „diabolică”.
În weekend, Firea a transmis și o scrisoare bucureștenilor în care anunță că prin proiectul de buget pe 2019, Primăriei i se taie 25% din buget, adică 180 de milioane euro, subliniind că este dovada că Liviu Dragnea îi urăște pe cetățeni.
Ulterior, președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, ca răspuns acuzațiilor Gabrielei Firea, că bugetul Capitalei nu s-a redus, ci a crescut, iar cei aleși să facă ce au promis în campanie, nu să dea banii pe prostii.
Potrivit unor surse, Guvernul ar urma să adopte bugetul pentru acest an, într-o ședința de vineri, premierul Viorica Dăncilă fiind plecată la Bruxelles, miercuri și joi, pentru a participa la conferinţă „Lupta împotriva antisemitismului”, organizată de România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *