Bătaie în Primăria Capitalei, între doi demnitari ai PSD. Așa s-a încheiat scandalul retragerii sprijinului politic pentru viceprimarul Bădulescu. Și intr-o comuna din tara pesedistii s-au luat ”la omor”. Jurnalistul Victor Ciutacu se amuză de întreaga situație.

”Doctrinar vorbind, alegerile din PSD ar trebui să se facă în sistem piramidă, ca la K1. Dar cu revenirea la tradiția gladiatorilor, că ne tragem și din romani. Deci cine ia bătaie se lasă. Sau pleacă la Cioloș, tot cam aia e…”, a scris amuzat Victor Ciutacu pe Facebook.

Și  jurnalista Sorina Matei povestește câteva episoade din trecut pe această temă.
”Când eram eu pe PSD, Dan Ioan Popescu s-a bătut undeva pe DN1, la nu știu ce ședință secretă, cu Oprea. Când au ajuns la partid, iarna, aveau ochelari de soare, umblau cu ei peste tot ca să-și acopere ochii vineți pe bune.
Prin 2012-2013 la ziua lui Dan Nica, Vanghelie era să se bată cu Ghiță. Apoi, în 2014, în campania la președinție, se alergau și urmăreau cu mașinile prin București amenințându-se cu omorul și pușcăria. Tot p’atunci se denunțau și la Parchet Negoită cu Ghiță că s-au amenințat cu moartea și bătaia. Acum practic aveam a treia generație de cafteli în PSD.
Mutu, discipolul interlopului Nicu Gheară se bate cu Bădulescu ăla, alt bădăran care nu știu de pe unde a mai aterizat, omul lui Pandelica, Pandele care şi ăla se bate prin parcări. Așa sunt ei. Interlopi like”, a scris jurnalista pe facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *