Poporul nostru se află la ceas de mare sărbătoare. Deşi am ratat de puţin o cifră rotundă, în sfârşit, după lupte seculare, purtate cu eroism, sărbătorim 304 ani de la sosirea primilor tehnocraţi pe acest tărâm. Pentru că nu ne puteam conduce singuri, ca şi acum, sau pentru că o făceam greşit, în interesul poporului nostru, lucru inacceptabil pentru marile puteri, ne-au fost trimişi conducători profesionişti, crescuţi în ţări născătoare de ora exactă. Mai exact în cartiere, cum ar fi celebrul Fanar.

Fanarioţii au fost, deci, primul „guvern tehnocrat” de pe aceste meleaguri. Au stat 110 ani, timp în care „s-au luptat” cu corupţia şi cu nepotismul, care ucideau şi pe vremea aia. Au pierdut.

Şi noi, doar că mai mult. De fapt, am pierdut aproape totul. Am avut nevoie de încă o sută de ani pentru a ne reveni.

Pe urmă, după ce ne-am dezmeticit, singuri, ne-au fost trimise alte două rânduri de tehnocraţi, din Germania şi din Uniunea Sovietică. În ordinea asta. Ne-am revenit, cumva, după ‘89, e drept, într-un sfert de secol.

Păi, nu e clar că ne trebuiau tehnocraţi, din nou? Au venit. Bine că sunt de dreapta, cu particularitatea că au uitat de IMM-uri, în programul lor. Mă rog, astea-s detalii…. Ciudat e că sunt aşa, un fel de hibrid. Adică avem un Petru Groza, doar că face pe preşedintele. E şi neamţ, e şi sovietic, bogat şi aproape corect, cu case multe, plus că-i place tenisul. Şi luxul. El conduce Siguranţa Statului. Avem şi o Ana Pauker, acum născută din dreapta (mă refer la familia politică, asta ca să nu iasă discuţii…), care arestează pe toata lumea, fără milă dar şi fără probe, pe acestea din urmă înlocuindu-le cu celebra frază a Anuskăi: „este de notorietate faptul că tovarăşul Ionescu face şi drege…”. Avem şi un şef de guvern, insipid, al cuiva de peste hotare, soţul unei doamne din Franţa, despre care nimeni nu îşi va aminti vreodată, aşa cum nimeni nu îşi mai aminteşte miniştrii lui Ceauşescu, fiindcă nu contau. Felicitări, dragi PNL-işti, pentru că aţi tolerat asta. Ştiu, au murit oameni, într-un tragic accident. Ce facem, însă, cu cei care au murit pentru libertate? Au fost mulţi şi curajoşi. Îşi mai aminteşte cineva?

PS: Culmea prostiei!? Să fii tehnocrat şi să-ţi iubeşti ţara, în loc să-i ajuţi pe alţii s-o fure. Nicio grijă, ai noştri sunt deştepţi.

Vicepreşedinte ALDE

Cătălin Beciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *