Vizita conducerii centrale ALDE în Neamț a avut ca obiectiv, atât analiza activității filialei în perspectiva apropiatelor alegeri locale, cât și desemnarea canditatului la ocuparea fotoliului de primar al orașului Piatra Neamț. În acest sens, co-președinții ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, însoțiți de reprezentanți ai conducerii centrale a partidului, precum și de cei doi co-președinți ai organizației ALDE Neamț, Ion Asaftei și Cătălin Drăgușanu, la care s-a adăugat fostul președinte al Consiliului Județean Constantin Iacoban- nou membru de partid-, au subliniat în cuvântările lor importanța pe care o acordă măsurilor de ordin politic și administrativ, menite  de a impulsiona dezvoltarea economică  a județelor Moldovei, subliniind decalajul vizibil între regiunile României, în care Moldova este defavorizată. Totodată, în cadrul unei conferințe de presă, co-președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anuțat candidatul propus de partid la  Primăria Piatra Neamț:

“ Doresc să vă anunț că domnul Cătălin Drăgușanu este candidatul ALDE pentru Primăria Piatra Neamț. Avem nevoie de o administrație locală mai curajoasă și, așa cum chiar domnul Drăgușanu a spus, important este să venim cu soluții pentru a repara greșelile celor din trecut, nu să căutăm să acuzăm vinovații de până acum”

Sintetizând activitatea din organizațiile filialei, co-președintele ALDE Neamț, juristul  Ion Asaftei  ne-a precizat:

 “ Suntem la foc continuu, într-o concurență acerbă cu timpul, pentru a îndeplini cu succes ceea ce ne-am propus. Faptul că, astăzi, conducerea centrală ALDE s-a exprimat despre fililala Neamț a partidului ca fiind una dintre cele mai active din țară, ne obligă și ne reponsabilizează. Multe dintre ideile exprimate astăzi de la tribună s-au regasit în discuțiile noastre zilnice cu membrii de partid, cu electoratul. De altfel, ați putut observa că, în sala devenită neîncăpătoare, erau primari,  viceprimari,consilieri locali,intelectuali de vază ai județului Neamț – oameni care certifică importanța crescută pe care o acordă demersului politic  ALDE!”

( AL. M. )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *